Cine sunt
Sunt concetateanul si vecinul dumneavoastra si locuiesc aici în sectorul 6 în Crângasi, într-unul din sutele de blocuri în care locuiti si dumneavoastra.
Am 27 de ani si am absolvit Academia de Studii Economice si Scoala Nationala de Studii politice si Administrative si poate ceea ce ma face un pic diferit de ceilalti tineri de vârsta mea este credinta mea ca „politica este un lucru serios”.
Convingerile mele politice sunt ferme si crezul meu este ca liberalismul, initiativa, ordinea, respectul celuilalt înseamna bunastarea.
Sunt membru al Partidului Liberal de 10 ani, si cred ca am cunoscut politica si oamenii care o fac sub toate aspectele.
În politica am intrat singur, parintii mei fiind oameni obisnuiti, care muncesc ca si dumneavoastra sperând într-un viitor, pe care când aveau vârsta mea, nici macar nu îndrazneau sa-l viseze. Ei nu sunt oameni de afaceri si nici oameni politici, mama este Director de imagine la TVR, iar tata este un apreciat regizor de teatru.
Înca din facultate am decis sa si muncesc si am avut sansa sa cunosc nu doar o mica întreprindere ci si importante institutii ale statului, ca Ministerul Sanatatii, Senatul României si Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor.
Peste tot am înteles ca este nevoie sa studiez, sa stiu mereu mai mult si astfel am absolvit Colegiul National de Aparare, am obtinut masteratul în Constructie Politica si Management Electoral ca si atestatul pentru manager de spital.
Acum sunt sigur ca politica nu se poate face dupa ureche, iar cel care reprezinta oamenii trebuie sa stie cum sa o faca si sa-si doreasca cu ardoare acest lucru; altfel oricât de bun profesionist sau oricât de simpatic artist, sportiv sau jurnalist ar fi, nu ar însemna decât irosirea sanselor si mai ales a asteptarilor.
În calitate de fost Presedinte al Cluburilor Studentesti Liberale în ultimii 4 ani si de Raportor al Comisiei de Educatiei al Particului National Liberal cunosc foarte bine problemele educatiei, sanatatii, iar prin profesiunea mea pe cele legate de cele de economie si finante.
Votul uninominal îmi ofera sansa extraordinara sa ma puteti cunoaste direct si sa stiti ca în calitate de deputat ma voi ocupa nu de problemele mele sau ale dumneavaostra ci de problemele noastre.
Aceasta înseamna ca în Parlament voi propune o Lege a gradinitelor care sa îi ajute pe parintii din sectorul nostru sa poata avea întotdeauna un loc sigur într-o gradinita de stat sau privata, prin tichetul valoric pe care fiecare parinte îl va primi.
Aceasta mai înseamna ca sectorul nostru va avea, garantat prin Lege, o mare unitate spitaliceasca, ceea ce înseamna ca fiecare cetatean al sectorului îsi va gasi în mine un garant al drepturilor sale si un avocat al fiecarei probleme cu care se confrunta.
Sa facem împreuna din Parlamentul României locul în care politica pentru oameni va face din România o tara prospera si demna!
Liviu JICMAN
Candidat Camera Deputatilor, Colegiul Uninominal 28
|